De mos

              In seara asta vine mosul.Mare bucurie ...mari asteptarile.Ironia face ca mosul de anul acesta sa-mi dea mie o 'bota' si ...o confesiune.Nu vroiam asta.M-am ferit de confesiunea asta de mai bine de un an.As fi preferat sa nici nu fie, stiam insa ca e inevitabila.De ce oare se intampla asa?In alte timpuri abia astaptam sa le aud.Acum insa e ...nici nu stiu...deplasat totul.Nu vreau sa fiu vecina de gard cu tine...nu vreau sa-ti mai fac copii.E...nici nu stiu cum sa-i zic...e atat de depasit subiectul de parca as asista la o lectie de istorie.Imi pare rau dar am devenit imuna la textele astea.Adica...nu stiu...nici macar nu-mi pare rau ca a ajuns in postura asta.A ales-o cu buna stiinta.Ce ma deranjaza e ca se puteau evita toate asta.La timpul potrivit putea alege altceva iar acum ...putea sa nu devina penibil.M-am intrebat de multe ori de ce noi, oamenii, facem si zicem diverse prostii pe care sa le regretam.De ce e necesar sa ne tragem singuri suturi in fund?
Cum am putea face sa mergem prin viata constienti ca alegerile pe care le facem in fiecare moment sunt cele corecte?Nici macar nu trebuie sa fie cele corecte, e suficient sa putem trai impacati cu ce am ales.Nu mai am de gand ....Nici sa mai bat 400 km nu mai am de gand.De ce?Cred ca am mai zis-o ...'acasa' e acolo unde ti-e inima.Daca nu te-ai simtit 'acasa' la 400 de km...imi pare rau.Ai avut dreptate tot timpul insa nu am avut cum sa te inteleg.Nu ma mai acopar cu tine...mi-am luat o paturica.Si da!E mai bine sa fi iubit si sa fi pierdut decat sa nu fi iubit deloc.