despre viata si trairile ei.despre plictisul neuronilor si explozia sinapselor

luni, 30 mai 2011

din viata

        Uneori suntem surprinsi de noi, de ceea ce facem, de ceea ce simtim dupa atat de mult timp de disecat propria viata.Nu e vorba de o iubire minus un curaj egal tacere...parerea mea e ca o iubire constienta de o invazie egal tacere.Nu-ti mai apartii..nu mai ai control.
      


             Romanţă fără muzică (Că ne iubim ştie lumea toată)



Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -

E-adevărat ;

Dar cât ne vom iubi

Nici noi nu ştim,

Nici lumea nu va şti...

Şi nu va şti-o, poate, niciodată...

......................

Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată

Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,

Într-un amurg de toamnă, orchestrată

În violet,

În alb,

În roz

Şi-n bleu.



Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul

În care Nimfele de marmură privesc,

Cu ochii-ntrebători, către peluza

Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,

Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...



Şi ne-am iubit!...

Ţi-aduci aminte?...

Bluza -

Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat

Părea un peplum de mătase, sfâşiat

Pe sânul unei Venere ce moare!...



Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,

Că statuile albe ne-au privit

Cu ochi geloşi,

Iar zeul a-mpietrit

În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...

Şi ne-am iubit,

Şi-azi toată lumea ştie

Că ne iubim...

Dar cât ne vom iubi

Nici noi nu ştim,

Nici lumea nu va şti!...





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu