Cand tot ce faci e gresit, cand tot ce zici e gresit, cand tot ce e alcool aminteste mai pregnant de trecut...Dormi?Nu!..nu ai de unde sa stii...stie cineva cum e sa incurci orice si oriunde?!.......as vrea cel mai mult sa ma iubesti cand gresesc

stim

      Ai zice pe un ton agresivo-flegmatic 'stii pe dreacu' insa ai ajuns sa iubesti.Asa-ti indica toate ceasurile de pe bordul masinariei inventate poate la un moment de plictiseala de cineva si caruia i-a zis ca e om.M-a intrebat cine sunt?!....un nor de fum al unei tigari ce arde....destul de repede uneori.Schimbi aroma, schimbi viteza, schimbi etajul.Ne trezim experti in opinii personale intr-o institutie caruia usor i-am putea da  denumirea de misticarie, perfect convinsa de necesitatea post-iturilor scrise de 'noi-prietenii tai'

din ciclul 'intamplari din viata'

Dialog in masina:
     -tu ce zici...am comportament aberant?!
     -fireste...esti pe cale sa te mariti cu mine!:)

raspuns

DA

din viata

        Uneori suntem surprinsi de noi, de ceea ce facem, de ceea ce simtim dupa atat de mult timp de disecat propria viata.Nu e vorba de o iubire minus un curaj egal tacere...parerea mea e ca o iubire constienta de o invazie egal tacere.Nu-ti mai apartii..nu mai ai control.
      


             Romanţă fără muzică (Că ne iubim ştie lumea toată)



Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -

E-adevărat ;

Dar cât ne vom iubi

Nici noi nu ştim,

Nici lumea nu va şti...

Şi nu va şti-o, poate, niciodată...

......................

Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată

Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,

Într-un amurg de toamnă, orchestrată

În violet,

În alb,

În roz

Şi-n bleu.



Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul

În care Nimfele de marmură privesc,

Cu ochii-ntrebători, către peluza

Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,

Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...



Şi ne-am iubit!...

Ţi-aduci aminte?...

Bluza -

Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat

Părea un peplum de mătase, sfâşiat

Pe sânul unei Venere ce moare!...



Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,

Că statuile albe ne-au privit

Cu ochi geloşi,

Iar zeul a-mpietrit

În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...

Şi ne-am iubit,

Şi-azi toată lumea ştie

Că ne iubim...

Dar cât ne vom iubi

Nici noi nu ştim,

Nici lumea nu va şti!...

astazi..

Fericire?nu stiu...Consolare?habar nu am....merci ca te gandesti la mine!

viata care ni se intampla

       E simplu sa te trezesti dimineata, sa-ti bei cafelutza si sa mergi la slujba care te asteapta de fiecare data in acelasi loc.E simplu sa stii ca in fiecare zi din saptamana ai de facut cate ceva.E simplu sa stii ca acasa te asteapta un suflet sau doua...depinde de antecedente.Se organizeaza evenimentele intre ele si uneori stii ca te scoti...nu trebuie neaparat sa FACI ceva pentru asta.Rutina e buna pana la un punct.Pana la punctul la care-ti amintesti ce vrei sa faci, ce vrei sa fii.Aici incep sa se complice lucrurile.Incepi sa gandesti la 'oare cum ar fi fost daca'.Cum ar fi fost daca nu era nevoie de atat de multa stima de sine de exemplu.Cum ar fi fost daca....pe 'coada' mea nu ar fi atarnat atat de multe 'tinichele' care sa sperie?Cum ar fi fost daca nu as fi fost aici?Cum ar fi fost daca ...Si incep indoielile sa apara.Privind in ochii celor din jur se vad asteptarile.Ajungi sa scormonesti printre 'genialitatile' neexprimate si incerci sa le dai drumul...in speranta ca nu sunt depasite.Din pacate, uneori sunt mult prea depasite.Insa fac parte din ceea ce suntem.Ne trezim fara sa vrem in ceea ce TAO numeste 'viata care ne traieste'.Cica am fi in armonie cu tot ce ne inconjoara....neopunand rezistenta la nimic.Suntem atat de Zen incat noaptea abia adormim.
        Personal...mi-e teama sa mai dorm.Nu e grav...e doar un refuz constient la a mai visa 'amintiri dintr-un viitor ce nu se va intampla' tocmai pentru ca....te iubesc.